Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un candidat la o funcţie im­portantă a făcut un pariu cu consoarta. Dacă va câşt­­iga postul res­pectiv, atunci nevasta nu va băga divorţ, rămânând în relaţia de ani de zile pe care şi-au construit-o. În schimb, po­vestesc zvo­nerii de servi­ciu, dacă omul nostru o va da în bară şi va pierde ale­ge­rile, atunci va exista un divorţ şi gata. Respectivul este acum disperat şi vrea cu toată puterea lui să câştige alegerile lo­cale şi, astfel, să-şi păs­treze soţia. Şansele, spun cârcotaşii, sunt des­tul de mari să obţină un scor bun, dar niciodată nu se ştie. Oricum, el trebuie să tragă tare, miza e mult mai mare decât credea.

Gurile rele susţin că un edil de pe la noi a reuşit într-un final să-şi angajeze iubita într-o instituţie de stat. Trocul a fost simplu, el schimbă partidul, iubita schimbă jobul. Cu unul mai bun şi, deci, mai bine plătit. E foarte simplu, şuşotesc cârcotaşii, să îţi dai sea­ma cu cine a bătut omul palma. În aceste condiţii, edilul e fericit, tinerica la fel, şi toată lumea e liniştită că a obţinut ceea ce a dorit. Toată teama omului nostru este să nu-i “fure” careva din insti­tuţia cu pricina iubita, că atunci e jale mare. Însă, deocamdată el e în cul­mea fericirii.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

o zi ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

o zi ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

o zi ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

o zi ago