Ciprian Marinuţ
Antrenorul Gică Barbu (foto) şi-a transformat în realitate demisia, anunţată sâmbătă, după eşecul cu Silvania, şi a plecat, ieri, în vacanţă, la Constanţa, iar echipa deveană s-a prezentat fără lider pe banca tehnică la meciul restanţă de azi, din deplasare, cu CS Otopeni.
Situaţie tulbure
Mai mulţi oficiali ai clubului devean, între care şi preşedintele Iosif Takacs, contactaţi ieri de Mesagerul Hunedorean, au fost în imposibilitatea de a da un răspuns ferm în privinţa aprobării sau respingerii demisiei tehnicianului Gică Barbu. Omul numărul unu al clubului, finanţatorul Wilhelm Gergely nu a putut fi contactat, astfel că nu am putut obţine un punct de vedere oficial din partea clubului devean în legătură cu situaţia antrenorului la Mureşul Deva.
A plecat, fără explicaţii
Singurul care a vorbit pe şleau a fost antrenorul Gică Barbu. Tehnicianul a explicat că e în drum spre Constanţa, pentru o vacanţă, fără a mai aştepta un răspuns în legătură cu aprobarea demisiei de la oficialii echipei devene. „Am nevoie de linişte şi de pauză. Am vorbit cu conducerea clubului, le-am spus că plec, iar acum nu mă mai gândesc la fotbal”, a spus Barbu. Antrenorul şi-a motivat decizia prin rezultatele modeste şi prin faptul că a simţit că nu mai este dorit de sportivi. „Cred că jucătorii nu mă vor. Una discutam înainte de meci şi alta făceau ei în teren. Probabil, nu le convenea că îi chemam la antrenamente şi duminica, dar rezultatele lor m-au obligat să iau această decizie. Am ajuns aproape să am hepatită, din cauza stresului. Nu merită nici un om să se îmbolnăvească din cauza lor. Nu ştiu dacă un antrenor nou poate rezolva problemele, jucătorii sunt cei care trebuie să îşi schimbe mentalitatea”, a spus Gică Barbu. Mureşul va disputa, azi, în deplasare, meciul restanţă din prima etapă cu CS Otopeni. La acest joc, echipa nu este „dirijată” de nici un antrenor, întrucât secundul Ellek Szemelly a declarat că este în Deva, unde pregăteşte un grup de şapte-opt juniori, care n-au făcut deplasarea la jocul de la Otopeni.
Vorbesc gurile rele că un șef de la noi încearcă în aceste zile să-și negocieze…
O.F., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, fiind acuzat de acte de violență…
Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a reușit să semneze unul dintre cele mai…
Primăria municipiului Hunedoara a întocmit ieri o plângere penală prin care solicită instituţiilor competente clarificarea…
Municipiul Deva devine, joi, 23 aprilie 2026, gazda unui eveniment de excepție dedicat performanței și…
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Sâncrăieni, județul Harghita, urmărit internațional,…