Categories: Actualitate

Bărbatul agresat de boxerul Ciprian Apodăresei şi-a revenit din comă

Starea de sănătate a lui Daniel Enache, bărbatul de 33 de ani, care a ajuns în spital în urma unei bătăi petrecute în faţa unui local din Simeria, s-a îmbunătăţit, acesta fiind în continuare internat la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Deva. „Starea pacientului s-a îmbunătăţit, în sensul că acum cooperează cu medicii”, a declarat Călin Laza, managerul Spitalului Judeţean din Deva. Tânărul fusese adus duminică dimineaţa în stare de comă la spital, după ce a fost implicat într-o altercaţie cu bodyguard-ul localului din Simeria, Ciprian Apodăresei (foto), fost campion de box. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă pe numele lui Apodăresei, pe care-l acuză de lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi alte infracţiuni. Pentru aceste fapte, boxerul a fost arestat preventiv de către Judecătoria Deva, luni 16 mai. Decizia judecătoriei nu este definitivă, împotriva acesteia Ciprian Apodăresei a depus contestaţie. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

2 zile ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

2 zile ago

Accident mortal pe DN 66, în Sântămăria-Orlea: un bărbat a decedat, patru persoane rănite

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…

2 zile ago