Categories: EvenimentFlash

Bărbat împuşcat la vânătoare de mistreţi

Mircea Crivăţ

Vineri, în jurul orei 13.30, poliţiştii de la IPJ Hunedoara au fost sesizaţi că pe Fondul de vânătoare nr. 2 Bulzeşti, un bărbat de 53 de ani, pe nume Gheorghe Ciur, din comuna Vaţa de Jos, a fost împuşcat accidental în zona abdomenului, în cursul unei partide de vânătoare.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au stabilit că partida de vânătoare în grup restrâns (la mistreţ) a avut loc în condiţii legale, atât victima, cât şi presupusul autor, un bărbat de 59 de ani, fiind membri vânători şi posesori legali de armă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ancheta urmând a stabili circumstanţele concrete ale producerii accidentului.
Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean din Deva, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Potrivit medicului Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, bărbatul aflat în şoc hemoragic avea rană deschisă în zona abdominală, partea dreaptă sus, cu intrare şi ieşire a glonţului din corp, el fiind pus direct pe masa de operaţie, medicii de la spitalul devean făcând tot posibilul să-i salveze viaţa.
După operaţie bărbatul a fost stabilizat hemodinamic, i-a fost oprită sângerarea puternică, dar nu definitiv, deoarece rana făcută de glonţ este gravă, fiindu-i tăiat intestinul subţire şi zdrobit bazinul osos. Aşa că i se administrează în permanenţă sânge. Ieri, bărbatul împuşcat era intubat, aflându-se încă în stare de şoc posttraumatic. Având în vedere toate acestea, prognosticul medicilor era unul rezervat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

18 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

24 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago