Categories: Actualitate

Bărbat imobilizat la pat, salvat dintr-un incendiu

Doi polițiști locali au observat, în cursul dimineții de joi, fum ieșind de la balconul unui apartament aflat pe strada Aviatorilor, în cartierul Aero­port din Petroșani, și au intervenit ra­pid pentru a preveni o posibilă tra­gedie.

Reacție rapidă
Florin Radics și Alexandru Manea, aflați în misiune de patrulare, au decis să verifice situația imediat ce au ob­ser­vat fumul, deși acesta nu părea, la prima vedere, foarte dens. Au aflat de la vecini că în apartamentul respectiv locuiește o persoană de 69 de ani, cu probleme locomotorii, imobilizată la pat și incapabilă să se evacueze sin­gură.
Polițiștii au alertat imediat echipajele de intervenție. Pompierii militari au ajuns la fața locului, au evacuat în si­gu­ranță persoana aflată în pericol și au stins focarul înainte ca acesta să se ex­tindă în restul locuinței sau la apar­ta­mentele învecinate. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Ur­gențe din Petroșani.
Primarul municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi, a evidențiat rolul pe care promp­ti­tudinea celor doi agenți l-a avut în deznodământul situației. „Reacția rapidă și vigilența colegilor noștri au fă­cut astăzi diferența între viață și moar­te. Îi felicit pentru spiritul civic și modul exemplar în care au acționat, dovedind încă o dată că Poliția Locală este în sluj­ba comunității”, a spus edi­lul. Primăria Petroșani a transmis mul­țu­miri atât cadrelor Detașamentului de Pompieri Petroșani pentru inter­ven­ția promptă, cât și celor doi polițiști locali pentru vi­gilența manifestată în exercitarea atribuțiilor de serviciu. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

6 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

6 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

6 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

6 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

6 ore ago