Pentru că nu și-a putut stăpâni nervii în sala de judecată, dar nici nu s-a conformat cerințelor președintelui de ședință, un bărbat din municipiul Petroșani a primit o amendă judiciară în valoare de 500 de lei.
Ca să fie dat afară din sala de ședință a fost nevoie să se facă apel la jandarmul care asigura ordinea, dar nici acesta n-a scăpat de ”tirul” localnicului. Acesta a cerut instanței să-i fie anulată amenda pe motiv că nu o poate plăti deoarece nu are loc de muncă. Instanța i-a respins cererea de anulare a amenzii judiciare. (M.Gânju)
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.
Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…