Categories: ActualitateFlash

Bărbat din Dobra, acuzat de crimă, furt şi incendiere în Franţa

Natalia Bumbac

Un hunedorean căutat de autorităţile judiciare din Franţa, după ce a omorât în bătaie un gardian, împreună cu alţi patru indivizi, a fost prins de poliţiştii din ţară. Tânărul F.G.C. are 27 de ani şi este din comuna Dobra şi a fost capturat în data de 5 decembrie. Pe numele lui, autorităţile franceze au emis, la data de 7 noiembrie 2017, un mandat european de arestare pentru acuzaţiile de omor, vătămare corporală, furt şi incendierea unui autovehicul.

„Un adevărat măcel”
Faptele s-au petrecut cu exact un an în urmă, în data de 17 decembrie 2016 şi au şocat comunitatea franceză. Cinci indivizi, printre care şi tânărul din Dobra, înarmaţi cu bare metalice, au pătruns pe teritoriul magazinului de utilaje agricole „Motoculture Meridionale” din oraşul francez Saint Cannat (în foto). Au mers direct către ghereta mobilă a paznicilor, luându-i pe aceştia prin surprindere. „Un adevărat măcel cu lovituri de ţevi de fier. Doi bărbaţi în vârstă de 31 şi 36 de ani au fost bătuţi cu ferocitate aseară (17 decembrie 2016), dintre care unul a intrat în comă. Şansele lui de supravieţuire sunt minime. Iată un bilanţ greu, foarte greu, al furtului însoţit de o triplă agresiune comisă de cinci indivizi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în spaţiul magazinului de utilaje agricole «Motoculture Meridionale» din Saint Cannat”, scria presa din Hexagon, la data la care s-a petrecut tragedia.

Gardienii erau tot români
Culmea ironiei a fost că paznicii măcelăriţi de cei cinci indivizi, printre care şi bărbatul din Dobra, erau tot români, originari din Republica Moldova. În noaptea fatidică, în spaţiul magazinului de tractoare se afla şi soţia unuia dintre gardieni. Rănită uşor, femeia a fost cea care a chemat salvatorii şi tot ea a dat primele mărturii anchetatorilor. Ambii gardieni au fost duşi la spitalele din Marseille, iar bărbatul care intrase în comă s-a stins din viaţă. Prin urmare, anchetatorii au demarat cercetările pentru omor.
Publicaţia franceză laprovence.com relata că gardienii au fost bătuţi în mai multe reprize de cei cinci agresori, pentru a-i împiedica să declanşeze alarmele. Unul dintre ei, care a încercat să li se împotrivească tâlharilor, a fost lovit cu bestialitate cu barele din metal peste tot corpul. Agresorii au fugit cu maşina victimelor, după ce au furat piese de la utilajele agricole stocate în depozit. Pentru identificarea lor, anchetatorii au avut la dispoziţie imagini video stocate de aparatura de supraveghere de pe teritoriul societăţii, în suprafaţă de circa un hectar, dar şi pe cele captate de către aparatele video de pe o stradă adiacentă din oraşul Saint Cannat.

Va fi extrădat
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisarul Bogdan Niţu, ieri, bărbatul din Dobra a fost arestat preventiv pentru 15 zile şi urmează să fie predat autorităţilor franceze. Iar ceilalţi patru agresori sunt căutaţi în continuare de oamenii legii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

3 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

3 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

3 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

3 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

3 ore ago

Scandal cu pumni și amenințări într-un centru comercial din Deva: 5 persoane anchetate, au fost emise brățări electronice pe noua lege a violenței

Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…

3 ore ago