Categories: Actualitate

Bărbat amendat pentru că a anunţat la Poliţie o crimă pe care nu a săvârşit-o

Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost amendat de poliţişti cu 8.000 de lei după ce, joi dimineaţa, a sesizat Poliţia afirmând că ar comis o crimă, verificările ulterioare demonstrând că fapta semnalată nu se ­confi­rmă.

8.000 de apeluri la 112
„În urma intervenţiei rapide a poliţiştilor şi a verificărilor e­fectuate, s-a constatat că fapta semnalată nu se con­firmă. Bărbatul în cauză, în vârstă de 41 de ani, din Hu­nedoara, a fost identificat şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei, pentru alarmarea falsă a autorităţilor”, a informat In­spectoratul de Poliţie Jude­ţean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit datelor centralizate de instituţia menţionată, în primele şase luni ale acestui an, poliţiştii hunedoreni au intervenit la peste 8.000 de apeluri recepţionate prin numărul unic de urgenţă 112, dintre acestea marea ma­joritate fiind gestionate cu un timp de reacţie de sub 10 minute, reflectând eficienţa structurilor operative.
„Din păcate, 287 de apeluri au fost alertări false, în urma acestora fiind efectuate verificări ce au condus la aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţiştii hunedoreni pentru apelarea nejustificată sau abuzivă a numărului 112 se ridică la peste 546.700 de lei”, precizează sursa citată.
IPJ Hunedoara reaminteşte că numărul 112 trebuie apelat doar în situaţii reale de urgenţă, care implică riscuri imediate pentru viaţă, sănătate, siguranţă publică sau mediu. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

5 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago