Barajul Mihãileni, terminat în doi ani

Carmen Cosman

În maximum doi ani, lucrările la barajul de la Mihăileni vor fi gata, iar fondurile necesare pentru finalizarea proiectului au fost estimate la circa 32 de milioane de lei.
Construcţia barajului a început încă din 1987 şi a impus strămutarea în municipiul Brad a 65 de familii, pentru care a fost prevăzută şi ridicarea de noi gospodării. Din totalul de locuinţe, 30 au fost date în folosinţă, iar 20 sunt în stadiul de finisare. Pentru celelalte, s-a estimat că vor fi gata până în vara anului viitor. Pe fondul lipsei fondurilor necesare, lucrările la baraj au trenat, dar acum sunt şanse să se finalizeze.
“După ani buni în care nu s-au dat bani deloc, în ultimii doi ani, am reuşit să alocăm peste 17 milioane lei. Anul viitor, sperăm să putem aloca între şapte şi opt milioane de lei, iar apoi să terminăm lucrările la acest baraj în următorii doi ani“, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

7 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

7 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

9 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

24 de ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

24 de ore ago