Categories: Actualitate

Banii sătenilor din Băcia, în afaceri dubioase

Ne-am gândit să oferim şi alte date directe şi indirecte legate de licitaţia cu dedicaţie de la Băcia, pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Căminului Cultural din satul Tâmpa. Aceste date sunt interesante pentru a judeca felul în care banii cetăţenilor din Băcia sunt topiţi în afaceri dubioase.
De la parcări, la cămine culturale
Să notăm, pentru început, că suma de un milion de lei, decisă a fi cheltuită pentru Căminul Cultural din Tâmpa, prin alegerea celei mai mari oferte, înseamnă lucrări care, după calculele noastre, ar fi de peste 500 de euro pe metru pătrat, ceea ce bate cu preţul de construire la cheie a unei vile de lux. Ne-am interesat şi, la banii ăştia, poate fi construită la cheie o vilă din cărămidă specială cu o suprafaţă de 700 de metri pătraţi. Să notăm că aici, la Tâmpa, e vorba de reabilitare şi modernizare, nu construcţie.
Această investiţie costisitoare este făcută într-un sat cu 700 de locuitori, din care aproximativ 180 sunt activi, şi a fost încredinţată, cu dedicaţie, unei asocieri între două firme care nu par să aibă nici o legătură cu lucrările ce trebuie executate: una este specializată în transport de persoane, iar cealaltă pare să se priceapă la trotuare şi parcări (lucrări executate).
Mobilă şi reparaţii de mare preţ
Apoi, marea dotare cu mobilier a căminului cuprinde, în fapt, 200 de scaune, vreo 15 etajere, două mese, o masă de calculator, două rafturi de expunere, patru cuiere pom (suntem curioşi cum încap hainele a 200 de presupuşi participanţi la evenimente pe patru cuiere) şi două corpuri cu uşi şi rafturi. Se mai prevede extinderea scenei, refacerea băilor, sistem anti-incendiu şi alte lucrări. Cu tot cu acoperiş şi izolat pereţii şi tot nu bate aşa departe cu cheltuiala.
O singură notă mai facem, deocamdată. Aceşti bani care se cheltuie cu reabilitarea unuia din cele patru cămine culturale din comuna Băcia reprezintă echivalentul bugetului de cheltuieli al comunei pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape pe un an întreg!
Şi, am uitat să specificăm în materialul de ieri, comisia de evaluare a ofertelor, numită prin dispoziţia primarului Nicolae Panţa, a fost formată din Ioan Ştef, Victor Doană şi Corina Flavia Diaconu. (V. Macovei)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asa le trebuie bacienilor daca sau dat pe mina veneticilor.Daca mai punem in discutie si distrugerea pasuni de la Timpa,fapta suta la suta penala,totul este clar.Cei veniti in Bacia au fost flaminzi rau.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dictatoarea! E mare zâzanie într-o or­ga­ni­za­ție de partid din ju­dețul nostru, susțin bâr­fitorii, după ce…

3 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…

3 ore ago

Bulina neagră

Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…

3 ore ago

Cum e iarna la Luncoiu de Jos? Cu zăpadă, dar fără blocaje

Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…

3 ore ago

Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate

Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…

3 ore ago