Categories: Comunitate

Căminul cultural din satul Petreni, în curs de reabilitare

Natalia Bumbac

Locuitorii din Petreni, comuna Băcia, vor avea, cel mai probabil, până la sfârşitul acestui an, un cămin cultural modern şi spaţios în sat. Vechea clădire a instituţiei este în plin proces de reabilitare, printr-un proiect finanţat din fonduri guvernamentale şi cu o contribuţie de la bugetul local al comunei. Imobilul era într-o stare avansată de degradare, neprezentând siguranţă pentru oameni şi este ultimul aşezământ cultural din comună care va fi modernizat, căminele din Totia, Tâmpa şi Băcia fiind reabilitate cu ani în urmă.
Proiectul „Reabilitare, modernizare, dotare şi extindere aşezământ cultural din satul Petreni, comuna Băcia” este finanţat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Naţională de Investiţii. Lucrările au fost începute în toamna anului 2016, iar autorităţile publice ale comunei speră ca la sfârşitul acestui an să preia în folosinţă imobilul, deşi termenul de finalizare a proiectului este august 2019. „Sperăm ca Recitalul de Colinde de Crăciun din acest an să se ţină la căminul din Petreni. Asta dacă lucrările vor decurge în acelaşi ritm ca până acum. Aşezământul va fi folosit pentru diverse evenimente culturale, dar şi pentru alte necesităţi ale locuitorilor. Finanţarea este asigurată din fonduri guvernamentale, contribuţia noastră fiind de aproximativ 10 la sută, bani din care acoperim cheltuielile cu branşarea clădirii la utilităţi şi amenajarea zonei verzi”, a afirmat Florin Alba (foto), primarul comunei Băcia.

Căminul cultural de la Petreni are prevăzută o sală mare de concerte cu scenă, vestiar pentru artişti, o cameră de depozitare, un antreu şi grupuri sanitare. În acest moment, lucrările de consolidare şi extindere a clădirii au fost realizate, fiind în faza de montare a acoperişului, după care muncitorii vor trece la amenajarea interioară şi exterioară a imobilului. Autorităţile locale au mai precizat că reabilitarea căminelor culturale s-a făcut şi se face după ce priorităţi de grad zero, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă şi montarea reţelei de canalizare, s-au realizat în proporţie de aproximativ 90 la sută.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

4 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

4 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

4 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

4 ore ago