Categories: ActualitateFlash

Banii înapoi!

Maximilian Gânju
Anamaria Nedelcoff

Angajaţii municipalităţii vor primi salarii mai mici cu 25 la sută de la 1 mai a.c., după ce au pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Instituţia de control a stabilit că funcţionarii au încasat un spor care nu li se cuvenea. Oamenii vor fi obligaţi să returneze banii încasaţi în baza sporului de dispozitiv, începând cu anul 2011. Unii funcţionari rămaşi cu salarii mizere ar putea pleca din administraţia publică locală.

O veste deloc îmbucurătoare
Vestea şocantă pentru cei circa 300 de angajaţi ai Primăriei Petroşani care beneficiau de sporul de dispozitiv, în cuantum de 25 la sută, a venit miercuri seara, când magistraţii de la Curtea de Apel Alba au dat dreptate Curţii de Conturi. Inspectorii, în urma unui control, au stabilit că sporul de dispozitiv primit de angajaţii municipalităţii este acordat ilegal. Raportul a fost atacat la Tribunalul Hunedoara, care a dat câştig Curţii de Conturi. Culmea este că aceeaşi instanţă a stabilit anterior, printr-o decizie irevocabilă, că sporul trebuie acordat. „Abia aseară (n.r. miercuri) am aflat, a fost recurs la Alba Iulia şi am pierdut. O să luăm o hotărâre împreună cu sindicatul şi putem încerca o cale extraordinară de atac, deşi este puţin probabil să fie câştigătoare. Cert este că va trebui să sistăm acordarea sporului şi să vedem ce se mai întâmplă. Nu s-a luat încă o hotărâre, dar, probabil, cu data de 1 mai, nu se va mai acorda. Va trebui restituit sporul de dispozitiv pe anul 2011 şi 2012”, a declarat Adrian Negoe, secretarul Primăriei Petroşani.

Decizii care se bat cap în cap
„Acest spor se acorda tuturor angajaţilor şi a fost dat în baza unei decizii judecătoreşti emisă de Tribunalul Hunedoara. A venit Curtea de Conturi şi a spus că este ilegal şi că nu mai trebuia acordat de la 1 ianuarie 2011. Acum, eu îmi pun întrebarea, când au judecat corect? Atunci când au spus că trebuie acordate aceste sporuri, sau acum, când spun că nu mai trebuie. Acelaşi tribunal a judecat cauzele”, spune un reprezentant al angajaţilor.
Sumele care vor trebui restituite de către angajaţii care au primit sporul începând cu anul 2011 pleacă de la circa 2.000 de lei şi ajung chiar şi la 20.000 de lei. Cei mai mulţi au salarii cuprinse între 700 şi 1.000 de lei lunar, iar fără spor, mulţi oameni vor ajunge să primească o leafă mai mică decât cea sub economie. „Cine va mai rămâne să lucreze opt sau 10 ore, pe un salariu de mizerie? Şi aşa, nu avem suficienţi angajaţi şi nici voie să ocupăm posturile libere. Este absurd să se judece cu jumătăţi de măsură”, spun sindicaliştii din Primăria Petroşani. Angajaţii au însă o mică consolare, ei nu vor trebui să returneze sporul de dispozitiv primit între anii 2008 şi 2011.

Şi dascălii au bani de dat
În acelaşi dosar, în urma sentinţei date de magistraţii de la Curtea de Apel Alba-Iulia, şi dascălii petroşăneni vor fi obligaţi să returneze sporul de Valea Jiului, care înseamnă 30 la sută din salariu. Paul Rusu, liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara, speră ca problema dascălilor din Petroşani să fie rezolvată săptămâna viitoare.  „Nu înţeleg cum de s-a putut da o asemenea hotărâre, deoarece au fost aduse documente de la două ministere. Există o soluţie politică, duminică va veni şi doamna ministru al dialogului social, Doina Pană, şi vom discuta această problemă. Va fi o hotărâre de guvern în acest sens, problema este în rezolvare. Cert este că nimeni n-a furat nimic“, spune Paul Rusu.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

22 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

23 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

23 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

23 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

23 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

23 de ore ago