Deoarece consilierii juridici ai Primăriei Deva nu pot face faţă volumului foarte mare de dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care este parte municipalitatea, îndeplinindu-şi şi celelalte atribuţii interne, primarul Petru Mărginean va solicita astăzi Consiliului Local alocarea unor fonduri pentru achiziţionarea de servicii juridice externe.
Primarul Devei spune că e nevoie de această măsură pentru ca municipalitatea să aibă posibilitatea de a fi bine reprezentată în instanţă. Solicitarea lui Petru Mărginean, adresată Consiliului Local, vizează acum doar două dosare pentru care este nevoie de servicii juridice, aflate în instanţa Curţii de Apel Alba Iulia în stadiu de recurs: dosarul 317/97/2011, având intimat SC Calor SA prin Lichidator SP Activ lnsolv Expert, şi dosarul 5144/97/2011, având intimat SC Evelin Agroinvest SRL prin Expert lnsolventa SPRL, recurentul fiind, în ambele dosare, Municipiul Deva, prin persoana primarului.
Sumele maxime pentru asistenţă juridică în cele două dosare sunt 7.440 de lei pentru primul dosar, respectiv 3.100 de lei pentru cel de-al doilea, valorile având TVA inclus, primarul Petru Mărginean fiind împuternicit să semneze contractele şi să negocieze onorariile. (V. Macovei)
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…