Categories: Comunitate

Balşa: taxe şi impozite nemajorate

Magdalena Şerban

Foarte multe conduceri locale au decis să nu majoreze taxele şi impozitele aferente noului an. S-au conformat însă normelor legale în vigoare, actualizând grila la rata inflaţiei. La Balşa s-a procedat la fel.

„Hotărârea de Consiliu Local a fost luată luna trecută. Populaţia e îmbătrânită, condiţiile de trai sunt la nivelul unei comune încercată de vremuri, aşa că nu era cazul să împovărăm oamenii. Fiind fostă zonă minieră, beneficiază de Legea Moţilor, în baza căreia tarifarea dărilor se face la jumătate din valoarea standard. Unii au proprietăţi pe la noi, dar sunt plecaţi prin ţară ori în străinătate. Neavând domiciliul aici, nu au parte de scutirea de 50 la sută. Începând cu 2018, am primit de la Guvern cota respectivă, fiind o mână de ajutor întinsă primăriilor. Ce pot să mai spun e că lumea e conştiincioasă şi plăteşte, ştiind că sunt datorii la stat pe care trebuie să şi le achite. Cu acest prilej vreau să anunţ că cine onorează taxele până la sfârşitul lunii martie va avea o reducere de 10 la sută“, a precizat Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.
Referitor la bugetul pe 2020, acesta speră să fie unul bun şi îndestulător pentru nevoile cotidiene, dar şi cele investiţionale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scandal într-o re­gi­u­ne de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefă­că­torul. Gurile…

2 ore ago

Câinii antidrog şi tehnica „mascaţilor” – atracţiile Zilei Poliţiei Române la Deva

Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru de­tectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…

2 ore ago

Bulina albă

Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…

2 ore ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…

2 ore ago

Zeci de percheziții în domeniul silvic

Sunt vizate inclusiv furtul de arbori, falsificarea documentelor şi dife­renţele între stocurile fizice de ma­teriale…

2 ore ago