Comunitate

Balşa: modernizarea de drumuri, ajunsă în faza de proiectare

Magdalena Şerban

Investiţia câştigată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) ce vizează modernizare de drumuri în comuna Balşa, în cuantum de 5.758.989,00 lei, va ajunge să se materializeze doar de la anul, potrivit conducerii locale. Licitaţia pentru proiectare a fost încheiată, iar după finalizarea proiectării se va trece la cea pentru executarea lucrărilor.

„Drumurile respective se află în localităţile aparţinătoare, adică în Balşa, Ardeu, Voia, Poiana şi Poieniţa. Nu au fost asfaltate niciodată, ci doar pietruite. Deoarece legea impune anumite termene pe care suntem nevoiţi să le respectăm, nu putem să avansăm cum şi cât am vrea noi de repede. Pentru realizarea proiectării s-au prezentat două societăţi comerciale şi nu au existat contestaţii. Sperăm ca lucrurile să decurgă firesc şi să ne apucăm de treabă, fără bătăi de cap. Însă, din nou, ca să fim realişti, trebuie precizat că după ce se va termina partea birocratică, cu siguranţă timpul se va răci, iar turnarea covorului asfaltic e imposibil de făcut pe vreme umedă şi capricioasă. Asta, dacă vrei o lucrare de calitate şi rezistentă, peste ani. Sunt convins că localnicii vor lua în calcul acest aspect şi vor înţelege contextul calendaristic“, a spus Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

2 ore ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

2 ore ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

2 ore ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

2 ore ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

2 ore ago