Categories: Comunitate

Băița: Bilanț după încă o ediție de promovare pe plan național și internațional. Mulți cai putere, motoare turate la maxim și adrenalină

Magdalena Șerban

Recent, la Băița s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Golden Mountain Enduro (Finala Campionatului Națio­nal de Hard Enduro), acțiune cu rol major în promovarea zonei, prin atra­gerea unor participanți și susținători din toată țara, precum și din stră­i­nă­tate. Clubul Moto Haita din Deva și Federația Română de Motociclism au fost organizatori acțiunii, cu sprijinul administrației publice locale. Au con­curat clasele: A, B, C, FETE și Veterani (pe traseu de B).

Uniți prin pasiune. 12 țări, la linia de start
„Și în acest an, ne-am bucurat de o prezență numeroasă, asta dovedind că sportul trece peste orice graniță. Eve­nimentul dorește să promoveze cât mai eficient arealul comunei noastre care este una recunoscută pentru po­ten­țialul turistic, cultural și istoric. Vor­bim de un total de 145 participanți (38 au ter­minat) din state ca România, Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Italia, Anglia, Spania, Bulgaria și Olanda. Pentru noi este o oportunitate de a ne face cunoscute meleagurile cu tot ce au ele specific, de la frumusețea și dărnicia naturii și până la ospitalitatea localnicilor. Mulțumesc tuturor pentru prezență, mulțumesc ce­lor implicați în organizare și aștept cu in­teres urmă­toa­rea ediție. Să ne re­vedem cu drag și cu bine”, a transmis pri­marul din Băița, Damian Diniș. Rea­min­tim că Golden Mountain Enduro este o competiție a cărei primă ediție a avut loc în 2018, în zona auriferă a Munților Apuseni. Dacă Erzberg Rodeo din Austria se des­fă­șoară pe muntele de fier, organizatorii hunedoreni și-au dorit să pună la cale un campionat pe muntele de aur. Tabăra moto este așezată, an de an, pe locul unde au loc târgurile de toamnă în Băița. Încă de la bun început, Golden Mountain Enduro a promis să fie una dintre întrecerile de marcă ale acestui sport deloc ieftin, dar care solicită nu doar buzunarul, ci și rezistența fizică și spiritul de oțel al participanților. Participanții au apreciat duritatea traseului care nu doar că a făcut diferența la final, ci pe tot par­cur­sul s-a menținut la acceași intensi­tate și prag de provocare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

2 zile ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

3 zile ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

3 zile ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

3 zile ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

3 zile ago