Elevii de liceu se află în plină febră a examenului de bacalaureat. De fapt, este vorba doar despre o simulare a adevăratului examen, care este programat în luna iunie.
În judeţul Hunedoara, potrivit deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean, simularea Bac-ului este programată a se derula în aceleaşi zile în toate liceele. Examenele au demarat miercuri, cu proba la limba şi literatura română, au continuat ieri cu matematica şi se vor încheia astăzi, vineri, cu proba la alegere. „Consider că această decizie de a simula examenul de bacalaureat este una mai mult decât binevenită. În primul rând, pentru elevi, care iau un prim contact cu modalitatea de susţinere a examenului oficial, care va avea loc peste doar câteva săptămâni”, a declarat Constantin Toroapă, directorul Liceului de Informatică Petroşani.
„Chiar dacă este vorba doar despre o simplă simulare, mulţi dintre elevii noştri au întâmpinat emoţii la momentul intrării în sală sau când au citit subiectele, care sunt la fel de grele ca şi cele pe care le vor avea de rezolvat la adevăratul examen. Eu sper ca acum, după ce s-au obişnuit cu modalitatea de derulare a examenului de bacalaureat, inclusiv cu camerele de luat vederi, elevii noştri să obţină, în acest an, rezultate mult mai bune decât în anii anteriori, a spus şi Atena Vlăduceanu, directorul Colegiului Tehnic „D. Leonida” Petroşani. (M. Gânju)
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…