Categories: ActualitateFlash

Avram Iancu, ritm bun la ultramaratonul “6633 Arctic Ultra”

Maximilian Gânju

Polisportivul din Petroşani şi-a gândit bine strategia la ediţia din acest an şi în circa 48 de ore a parcurs aproape 200 de kilometri. Este în grupa pretendenţilor la titlul câştigat până acum de Tibi Uşeriu.
Bibliotecarul Avram Iancu (foto) a luat startul în ultramaratonul „6633 Arctic Ultra“, o întrecere extremă care pune la grea încercare concurenţii. După aproape 120 de km în primele 24 de ore, Avram a parcurs încă circa 70 de km în următoarele 24 de ore, intrând al cincilea în checkpoint-ul de la Fort McPherson. După o scurtă repriză de somn şi masă, polisportivul a pornit spre următorul punct de control aflat la 76 de km. Ieri, Avram Iancu se afla pe locul patru şi dacă-şi menţine parcursul, şansele să devină al doilea român care câştigă ultramaratonul sunt ridicate.
Cei 15 sportivi înscrişi în cursa de 617 kilometri vor trebui să străbată un traseu caracterizat de condiţii extreme, fiind expuşi la temperaturi care pot coborî până la minus 50 de grade Celsius.
Bibliotecarul din Petroşani se află pentru a doua oară la startul ultramaratonului de la Polul Nord, după ce, anul trecut, a fost nevoit să abandoneze cursa după numai o zi, din cauza unei dureri puternice apărută la gamba piciorului drept. „În acest an voi aborda cursa mult mai simplu, voi pleca mai încet şi voi aborda totul în ritmul meu, fără să mă intereseze ceea ce fac alţi concurenţi. Îmi voi urma drumul meu. Sunt antrenat mult mai bine, mă simt motivat şi am deja experienţă. Mă întorc să termin o cursă pe care am început-o“, a declarat, la plecarea spre Canada, Avram Iancu.
Sportivul este cunoscut pentru performanţele prin care a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, şi apoi întreg cursul Dunării, unde a înotat 2.860 de kilometri, în vara anului 2017. Anul trecut a pornit într-o cursă de aproape 700 de kilometri, parcurgând înot distanţa Sulina la Istanbul, de-a lungul ţărmului Mării Negre.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Felicitari si la mai mare ! Sa auzim cat mai multe stiri de acest fel. Se pare ca cursa a fost castigata tot de un roman.

    Crişan Pop Vlad Adrian a ieşit primul la cursa de 193 de kilometri a maratonul 6633 Artic Ultra încheiată în cursul zilei de duminică.

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

5 ore ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

12 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

12 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago