Avram Iancu, polisportiv
Pentru că susţine proiectele de reducere a poluării pe Dunăre, în acest sens el urmând să se alăture profesorului german Andreas Fath, care a înotat pe fluviu până în România, pentru a atrage atenţia asupra impactului negativ pe care poluarea îl are asupra biodiversităţii mediului.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…