Categories: ActualitateFlash

Avram Iancu a început noua aventură în Marea Neagră, către Istanbul

Adriana Clej

Aşa cum am informat în ediţia noastră de vineri, Avram Iancu, polisportivul din Petroşani de profesie bibliotecar, cunoscut pentru performanţele sale de înot în apele deschise, a pornit într-o nouă aventură, de data asta pe Marea Neagră.

Duminică, acesta a pornit în tentativa sa de a traversa Marea Neagră înot, de la Sulina până în Instanbul. Hunedoreanul îşi propune ca în 45 de zile să străbată înot tot drumul pe mare de 630 de km, ca de fiecare dată, tot fără costum de neopren.
Acesta a declarat pe pagina sa de Facebook, înainte de a pleca pe Marea Neagră, următoarele: „Dedic întregul efort al celor 45 de zile de călătorie, întru amintirea marelui Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti. Pericolele din valurile înspumate ale mării pălesc în faţa sacrificiului şi supliciului la care a fost supus Brâncoveanu şi cei 4 fii ai săi.”
După prima zi petrecută în apele mării, acesta a scris pe pagina sa de Facebook: „A fost prima zi! Una grea! Au fost 12 km foarte munciţi. Nu pot trage concluzii. Am luat doar învăţăminte!”.
Avram Iancu este cunoscut deja pe plan mondial pentru performanţele sale. Acesta a traversat înot Canalul Mânecii, în 30 august 2016, fără costum de neopren, după un efort de mai bine de 18 ore de înot continuu în apele reci. De asemenea, un an mai tarziu, polisportivul din Petroşani a parcurs înot Dunărea, de la izvoare, până la vărsarea în Marea Neagră, tot fără să poarte costum de neopren, în 89 de zile, ajungând în Sulina pe 16 septembrie 2017.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Conducea fără permis și sub influența alcoolului. Reținut de polițiștii rutieri

La data de 20 iunie 2026, în jurul orei 22:40, polițiștii rutieri și cei de…

42 de minute ago

AUTOTURISM URMĂRIT INTERNAȚIONAL, RECUPERAT DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat un…

44 de minute ago

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE: ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit într-un caz de violență domestică, după ce…

46 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

17 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

17 ore ago