Cristina Ghenea
Cea mai folosită metodă de înşelăciune din ultima perioadă a fost, din nou, încercată în judeţ. Unui bătrân din Deva i-au fost ceruţi, de către un necunoscut, peste 3.000 de euro, bani care – chipurile! – ar fi trebuit să-l scape pe fiul acestuia de un dosar penal.
Deveanul, în vârstă de 74 de ani, spune că a fost sunat marţi dimineaţă de către un bărbat care s-a recomandat ca fiind avocat. Acesta l-a anunţat că fiul său a avut un accident de maşină, în Petroşani, iar evenimentul, soldat cu victime, a fost produs din vina lui. Tot ce trebuia să facă bătrânul, pentru a-şi scăpa fiul de o plângere penală formulată de către persoanele accidentate, era să vireze, într-un cont bancar, suma de 3.600 euro. Bărbatul, însă, a luat imediat legătura cu oamenii legii, care i-au explicat că este posibil să fie victima unei tentative de înşelăciune, iar apoi s-a întâlnit şi cu fiul său, care i-a infirmat povestea „avocatului”. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi au deschis o anchetă pentru a-l găsi pe infractor, şi atrag atenţia asupra acestui mod de operare, tot mai des întâlnit, deoarece multe persoane cad în plasa aşa-zisului „avocat” şi pierd sume mari de bani. În ultima perioadă, poliţiştii hunedoreni au înregistrat peste 10 dosare penale pentru astfel de înşelăciuni, însă deocamdată, doar unul dintre „avocaţi” a fost identificat.
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…
Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…