Categories: Fara bascalie

Aveţi timp şi de o ştire bună…?

De fapt, este un fel de cronică de eveniment, pe care o strecor printre editoriale mai mult sau mai puţin politice, despre criză sau despre mentalităţi.
Managerul cultural este acea persoană care începe să existe pe la case mai mari, nu însă şi pe la noi. Pe la noi prin Deva, vreau să spun, pe la unele instituţii care ar fi bine să-l aibă, ar vrea să-l aibă dar unele nu-şi permit, financiar vorbind, iar cele care-şi permit nu şi-l doresc neapărat. Mă rog…
Aşa se face că evenimente care ne-ar permite să mărim procentul celor 1 la sută nemanelişti trec (aproape) neobservate. Aşa a fost şi cu un concert ce s-a desfăşurat miercuri după-amiaza la biserica greco-catolică „Immaculata” din Deva. Un concert bazat pe o rodnică şi frumoasă colaborare internaţională, între Liceul de muzică şi arte plastice “Sigismund Toduţă” şi orchestra de tineret „Capella Juventa” a Şcolii de muzică din oraşul german Ilmenau/ Turingia. Simpatici foc nemţii, cu cei doi dirijori ai lor, cu orchestra din care făceau parte interpreţi de la 10 la 40 de ani. Între ei, au intrat elevi şi profesori de la Liceul „Sigismund Toduţă” din Deva. S-a cântat cu bucurie, iar cei 150 de spectatori au fost impecabili, cerând mai multe bisuri decât avea pregătite orchestra. Poate cu un marketing cultural eficient, numărul celor doritori să mai uite de Boc, Băsescu, criză şi tăieri de salarii, cel puţin pentru două ore, ar fi crescut nu spectaculos, dar măcar spre 250.
S-a cântat spumos, vesel, degajat, lucrări romantice, Boleroul de Ravel, West Side Story şi jazz, chiar şi interpreţii schiţau mişcări ritmate de dans, în timp ce cântau la vioară sau la trompete.
Orchestra germană s-a specializat în turnee, a fost în Polonia, în Danemarca, în Belarus, în România vin din 1996. Şi a pus concertul de miercuri, absolut remarcabil, sub semnul prieteniei dintre Ilmenau şi Deva!
Păcat că nu prea mai ştim să apreciem astfel de gesturi de prietenie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • O intrebare de bun simt : UNDE A FOST INSPECTORATUL SCOLAR la intamplarea asta ? Cei ce pretind a fi promotori ai acestui schimb cultural, recte mai marii acestei institutii, stiu doar sa-si treaca la "dosarele de merite" inca o actiune de succes, dar au lipsit cu desavarsire.

  • Observatii corecte de bun simt...dar ale unui inginer care clar a observat locurile din sala, cine ce face ,ce se cinta si cel mai important e ca si-a dat seama ca se cinta....dar atit.Crede ca daca a ajuns din inginer ziarist poate sa scrie si de ....muzica....superb!!!

  • Si stii viky cum se numesc cei care nu au curaj sa-si dea numele, dar tot comenteaza jignitor? Nu un inginer, ci Ioan T. Morar i-a numit la un loc "onanimi".

  • ...mai grav e sa crezi ca ai un nume dar sa fi ,,onanim".In ceea ce te priveste nu stiu daca vei reusi sa ,,evadezi'' vreodata din aceasta categorie...doar atunci cind vei reusi sa spui ceva...pina atunci vei fi asa cum singur ai gasit expresia,un ,,onanim''

  • BISERICA GRECO-CATOLICA IMMACULATA DIN DEVA A FOST GAZDA UNUI CONCERT EXTRAORDINAR.
    PARINTELE IOAN SORIN SABO UN MARE IUBITOR DE MUZICA SI SPIRITUALITATE CONTINUA SA POMOVEZE ACTE DE CULTURA MUZICALA IN DEVA.
    BUCURIA ACESTUI SPECTACOL A FOST SIMTITA ATAT DE INTREPRETI CAT SI DE SPECTATORII ENTUZIATI.
    FELICITARI INERPRETILOR GERMANI SI ROMANI .
    ATEPTAM CA ASTEL DE EVENIMENTE MUZICALE SA FIE CAT MAI DESE IN DEVA.
    DR.GHEORGHE P.BUDAU

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

La data de 12 iulie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost…

6 ore ago

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 zile ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

3 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

3 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

3 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

3 zile ago