Categories: Actualitate

Avansări înainte de termen şi expoziţie de maşini cu ocazia Zilei Poliţiei Române la Deva

Oana Mihnea

Ziua Poliţiei Române, care coincide cu sărbătoarea creştinească a Buneivestiri, a fost celebrată la Deva printr-o serie de manifestări specifice. Anul acesta se împlinesc 193 de ani de la prima atestare documentară a Poliţiei Române.

„Miliţia“, aşa cum era numită pe vremea comunismului, reuneşte astăzi la nivel naţional peste 50.000 de poliţişti, în judeţul Hunedoara fiind în prezent aproximativ 1.200. Pentru a putea marca aşa cum se cuvine evenimentul, alături de cei 250 de poliţişti hunedoreni prezenţi la ceremonie şi de şeful IPJ Hunedoara, comisarul-şef Liviu Dumitru, au fost şi prefectul Sorin Vasilescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Gligor, inspectorul şcolar general al judeţului, profesoara Maria Ştefănie, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, şi alţi reprezentanţi ai principalelor instituţii hunedorene.

10 avansări înainte de termen
Pentru început, s-a prezentat pe scurt întreaga activitate desfăşurată în anul anterior şi rezultatele deosebite obţinute prin muncă şi profesionalism la nivelul IPJ Hunedoara. Au fost avansaţi în gradul următor, la termen, 153 de agenţi şi ofiţeri de poliţie şi au fost premiaţi cei care s-au remarcat în timpul activităţilor sportive, care au avut loc în urmă cu două săptămâni. De asemenea, 10 agenţi şi ofiţeri care au excelat pe plan profesional au fost avansaţi în grad înaintea îndeplinirii stagiului minim. Agentul şef adjunct Horia Mihai Gavrilă şi agentul şef principal Viorel Gioacăş au fost recompensaţi cu diplome de merit pentru rezultate deosebite.

Cele mai bune colective de poliţişti  
În urma deliberărilor, pe criterii de etică, operativitate şi profesionalism au fost desemnate cele mai bune colective de poliţişti hunedoreni. Astfel, la categoria cea mai bună secţie de poliţie rurală, a ieşit învingătoare secţia din Râul de Mori, arondată Poliţiei oraşului Haţeg. Cel mai bun colectiv de poliţişti a fost ales Biroul de Investigare a Infracţiunilor Economice Petroşani, cea mai bună poliţie orăşenească, cea de la Petrila şi cea mai bună poliţie municipală, cea a Devei. „Este un moment emoţionant pentru fiecare dintre noi şi suntem mândri că suntem poliţişti. Ne desfăşurăm activitatea în cele mai optime condiţii şi cu cele mai bune performanţe. Sperăm că tot ceea ce s-a întâmplat să fi fost pe placul tuturor participanţilor şi a invitaţilor, care ne-au făcut onoarea să ne fie alături“, a declarat şeful IPJ Hunedoara, comisarul-şef Liviu Dumitru.

Demonstraţii şi expoziţie retro
Începând cu ora 12.00, în Piaţa Unirii din municipiul Deva au fost demonstraţii de dresaj canin, vedetele fiind cei cinci ciobăneşti germani ai poliţiştilor hunedoreni. Doritorii au putut lua parte la un exerciţiu pus în aplicare de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Hunedoara, care s-a lăsat cu uz de armă şi mobilizarea infractorilor. De asemenea, maşinile retro şi cele ale Poliţiei Rutiere au făcut senzaţie printre deveni. „Am adus pentru evenimentul de azi 11 maşini, dintre care şapte au venit pe roţi şi patru pe platformă. Acestea sunt din colecţia personală, printre care un IMS Aro M461, o Volga Gaz M21, dar şi vestita Dacia 1100 şi 1300 de Miliţie, echipată ca la vremea respectivă“, a declarat comisarul-şef Ovidiu Zaharie, şeful Poliţiei oraşului Petrila, un împătimit colecţionar de maşini de epocă, preşedintele filialei hunedorene a Retromobil Club România.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Vasile Dîncu, senator PSD Pentru că a primit Titlu de Cetățean de Onoare al municipiului…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii ăștia tare isteți că o duduie, șefă pe la o agenție de la…

11 ore ago

Bulina neagră

Claudiu V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic și…

11 ore ago

„Săracii” preoți, ce salarii mici au! Grila de salarizare a preoţilor, în funcţie de studii şi încadrare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a cerut creşterea salariului per­so­na­lului neclerical la nivelul salariului minim…

11 ore ago

Escrocheria „Mă auziți acum?”: motivul pentru care este important să nu răspunzi cu „DA”

În era digitală actuală, în care sun­tem profund interconectați prin In­ter­net, escrocheriile telefonice ră­mân o…

11 ore ago

Căutări reluate în cazul persoanei dispărute în lacul Sântămăria Orlea. Apa are 19 metri adâncime

Scafandrii au reluat, ieri, căutările în cazul persoanei date dispărută în lacul ba­rajului de acumulare…

11 ore ago