Categories: Eveniment

Autoturism făcut scrum la Lupeni

Un autoturism VW Golf a fost distrus aproape în întregime, din cauza unui incendiu provocat, cel mai probabil, de instalaţia electrică.

Incendiul s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 3. „Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara“ a fost anunţat prin 112, de un cetăţean din Lupeni, despre producerea unui incendiu la un autoturism. Ajunsă rapid la faţa locului, echipa de pompieri a gărzii de intervenţie din Uricani a constatat că pe strada din faţa spitalului din Lupeni, se afla un autoturism Volkswagen Golf, care ardea. Pompierii au intervenit cu echipamentele aflate în dotarea autospecialei cu apă şi spumă, reuşind să lichideze incendiul în scurt timp”, a declarat lt. Anemona Doda, purtătorul de cuvânt ISU Hunedoara. Maşina a fost distrusă în proporţie de 80 la sută, pentru că focul a fost văzut destul de târziu. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit la instalaţia electrică a autoturismului. (M. Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

45 de minute ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

4 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

4 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

o zi ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

o zi ago