Categories: ActualitateFlash

Autostrada A1 Sibiu – Deva – Timişoara va avea un nou nod rutier, pe raza comunei Hărău

Autostrada A1 Sibiu-Deva-Timişoara va avea un nod rutier pe raza comunei Hărău, inve­stiţia urmând să fie realizată de Mi­nis­terul Transportu­rilor din fonduri euro­pene şi de la bugetul de stat, în ur­mă­toarele 12 luni, a anunţat ieri preşedintele Con­siliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor (medalion).

12 luni de execuție
Potrivit acestuia, Guvernul a aprobat, ieri, o hotărâre care prevede realizarea acestui nod rutier, necesar ca urmare a valorilor de trafic tot mai ridicate. Acesta va asigura accesul spre şi dinspre A1, contribuind la fluidizarea traficului şi la o siguranţă rutieră sporită. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 119.513.000 de lei, finanţarea fiind asi­gurată din fonduri europene nerambur­sa­bile prin Programul Operaţional Transport 2021-2027, dar şi de la bugetul de stat.
Investiţia va fi realizată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar durata de execuţie este de 12 luni.
„Împreună cu echipa mea de la Consiliul Judeţean Hunedoara am făcut numeroase demer­suri către Ministerul Trans­por­turilor pentru realiza­rea de noi noduri rutiere de acces spre şi dinspre autostradă, astfel încât cei peste 100.000 de locuitori din zona Deva – Hunedoara – Simeria să bene­ficieze de condiţii de trafic dintre cele mai bune. Îi mulţumesc premierului Marcel Ciolacu pentru că a înţeles necesitatea rea­lizării acestei investiţii, precum şi ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru că a dat curs solicitărilor noastre de fluidizare a traficului în această zonă”, a transmis pre­şedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Modernizare drum județean
Noul nod rutier va fi situat la jumătatea distanţei dintre localităţile Simeria Veche şi Şoimuş. Acesta vine şi în sprijinul condu­cătorilor auto care utilizează Culoarul Trafic Mureş Nord, ca rută alternativă de de­plasare.
În paralel, în baza unui parteneriat încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CJ Hunedoara a demarat un proiect de investiţii care pre­vede realizarea legăturii directe a munici­piilor Deva şi Hunedoara cu Autostrada A1, în zona comunei Hărău.
Proiectul intitulat „TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – A1” presupune modernizarea a 9,3 kilometri din actualul Drum Judeţean 687 Hunedoara-Sântuhalm, până la inter­secţia cu DN7, arteră care va fi adusă la standardul de drum TransRegio.
Pentru a doua parte a legăturii se propune un nou drum de legătură, de 4,45 km, care por­neşte din zona intersecţiei de la Sântuhalm, de lângă Deva, la care se adaugă un pod peste calea ferată şi un pod nou peste râul Mureş în dreptul comunei Hărău.
Fondurile destinate construcţiei vor fi asigurate de către Ministerul Transpor­turilor şi Infrastructurii, prin Compania Na­ţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a precizat CJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

15 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

15 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

15 ore ago