Categories: ActualitateFlash

Autorul tentativei de jaf armat, încă de negăsit

Carmen Cosman

Autorul tentativei de jaf armat, înregistrat în 17 februarie a.c. la o casă de schimb valutar din Deva, este în libertate, iar poliţiştii hunedoreni încă nu au reuşit să dea de urma lui.
„În acest caz, se continuă cercetările şi colaborăm cu alte Inspectorate de Poliţie Judeţene, care au avut fapte similare, pentru a compara datele. Există un cerc de suspecţi”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Angajata casei de schimb valutar a fost ameninţată cu un pistol, însă jaful a fost împiedicat de măsurile de protecţie antiefracţie existente.
„Măsurile de protecţie antiefracţie au funcţionat şi din acest motiv, a fost doar o tentativă de jaf”, a precizat Niţu. Poliţiştii au analizat deja imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi spun că interesant este faptul că nici unul dintre cei trei martori ai evenimentului nu a sunat la 112.
Reamintim că, în luna februarie, un bărbat care avea faţa acoperită cu o cagulă a pătruns  în casa de schimb valutar de la intersecţia Bulevardului Decebal cu strada Mihail Kogălniceanu din Deva şi a ameninţat-o pe angajată cu un pistol. Acesta a început să lovească cu pumnii şi picioarele în geamul de protecţie şi în uşa din interior, după care se afla casiera, încercând să le spargă, pentru a ajunge la seiful cu bani. Din fericire, femeia nu şi-a pierdut cumpătul şi a apăsat butonul de panică, moment în care atacatorul s-a speriat şi a fugit printre blocuri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

22 de ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

22 de ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

22 de ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

22 de ore ago