Categories: Actualitate

Autorităţile din Statele Unite au refuzat să-l pună sub acuzare pe bătrânul care a salvat un bărbat de la înec şi apoi l-a împuşcat mortal. Care este motivul

Bătrânul care a salvat de la înec un bărbat din apele lacului Keowee, iar apoi l-a împuşcat mortal nu va fi trimis în judecată, au anunţat autorităţile din statul american Carolina de Sud.
Nathan Drew Morgan, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat de un bărbat de 74 de ani săptămâna trecută, după ce fusese scos din apele lacului Keowee. Autopsia a arătat că Morgan a murit după ce a fost împuşcat în piept la bordul bărcii bărbatului în vârstă, iar biroul şerifului a anunţat că procurorii au stabilit că focul de armă a fost tras în legitimă apărare. Morgan şi o femeie căzuseră de pe un jet ski şi aveau nevoie de ajutor. Nici unul dintre aceştia nu purta veste de salvare şi jet ski-ul se învârtea în cerc. „Bărbatul, după ce a fost salvat, a devenit agitat şi a început să atace cuplul de pe ambarca­ţiu­ne. Anchetatorilor li s-a spus că el ar fi vrut să se întoarcă la jet ski”, a anunţat biroul şerifului Mike Crenshaw, care a declarat pentru pu­blicaţia Journal of Seneca că este posibil ca Morgan să fi fost sub influenţa alcoolului sau drogu­rilor. Totodată, se presupune că femeia care era cu Morgan l-a îm­pins înapoi în apă pentru a calma situaţia, de unde tânărul a fost scos din nou de bărbatul de 74 de ani. Cu toate acestea, Morgan a fost împuşcat ulterior de bătrân, care susţine că „s-a temut pentru viaţa lui şi a soţiei în timpul unui atac”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago