Bătrânul care a salvat de la înec un bărbat din apele lacului Keowee, iar apoi l-a împuşcat mortal nu va fi trimis în judecată, au anunţat autorităţile din statul american Carolina de Sud.
Nathan Drew Morgan, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat de un bărbat de 74 de ani săptămâna trecută, după ce fusese scos din apele lacului Keowee. Autopsia a arătat că Morgan a murit după ce a fost împuşcat în piept la bordul bărcii bărbatului în vârstă, iar biroul şerifului a anunţat că procurorii au stabilit că focul de armă a fost tras în legitimă apărare. Morgan şi o femeie căzuseră de pe un jet ski şi aveau nevoie de ajutor. Nici unul dintre aceştia nu purta veste de salvare şi jet ski-ul se învârtea în cerc. „Bărbatul, după ce a fost salvat, a devenit agitat şi a început să atace cuplul de pe ambarcaţiune. Anchetatorilor li s-a spus că el ar fi vrut să se întoarcă la jet ski”, a anunţat biroul şerifului Mike Crenshaw, care a declarat pentru publicaţia Journal of Seneca că este posibil ca Morgan să fi fost sub influenţa alcoolului sau drogurilor. Totodată, se presupune că femeia care era cu Morgan l-a împins înapoi în apă pentru a calma situaţia, de unde tânărul a fost scos din nou de bărbatul de 74 de ani. Cu toate acestea, Morgan a fost împuşcat ulterior de bătrân, care susţine că „s-a temut pentru viaţa lui şi a soţiei în timpul unui atac”.
În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…
Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…