Raliul Sibiului, etapa a cincea a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, a fost dominat clar de echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (foto) (pe Skoda Fabia Rally2) și care s-a impus categoric, fiind urmat în clasamentul final de Bogdan Marişca/ Sebastian Itu (Skoda Fabia R5) şi de Andrei Gîrtofan/Doru Vrajă (Skoda Fabia Rally 2).
Sebastian Barbu/Bogdan Iancu (Skoda Fabia Rally2 Evo) s-a clasat pe locul patru, astfel că Barbu a pierdut poziţia de lider în clasamentul general al piloţilor în favoarea lui Andrei Gîrtofan.
Simone Tempestini, care a câştigat 8 din cele 9 probe speciale desfăşurate la Raliul Sibiului, a revenit în lupta pentru titlu cu acest succes. După primele cinci etape, în clasamentul general al piloţilor, Andrei Gîrtofan este lider, cu 158,2 puncte, urmat de Sebastian Barbu, 153,6 puncte, Simone Tempestini, 119 puncte, etc. Clasamentul se realizează după următorul algoritm: cele mai bune şapte rezultate, cele mai bune trei etape de macadam, plus cele mai bune patru etape de asfalt sau cele mai bune trei etape de asfalt plus cele mai bune patru etape de macadam.
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…
Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se petrec lucruri incredibile. Sex…
Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…
Lucian Mara, consilier local USR Deva Pentru că vrea să bage pumnul în gură presei…
Ieri, s-a consumat o nouă ședință a Consiliului Local Deva, iar ceea ce s-a întâmplat…
Magdalena Șerban Oncologia este o specialitate medicală vitală pentru creșterea ratelor de supraviețuire în rândul…