Categories: Sport

Autobergamo Under 19, eşec în faţa Informaticii Timişoara

Ovidiu Mănăstire

Echipa antrenată de Claudiu Ghiura a pierdut al doilea meci susţinut în campionatul naţional de futsal Under 19, cedând pe teren propriu, scor 1-6, în faţa grupării similare a Informaticii Timişoara. Tinerii deveni au evoluat slab, neavând nici o şansă în faţa adversarilor din Banat, şi ocupă locul 3 în serie.

Oaspeţii au luat un avans rapid
După debutul cu dreptul în campionatul Under 19, Autobergamo Deva a dat peste un adversar mai puternic decât Şoimii Şimand, tinerii de la Informatica Timişoara conducând ostilităţile în duelul din Sala Sporturilor. Bănăţenii  au marcat rapid două goluri, în minutele 3 şi 4, prin Ivaşcu şi Nafi, iar în minutul 8 aveau deja un avans de trei goluri, Voin învingându-l şi el pe Savu. Până la pauză, Autobergamo a redus din diferenţă, graţie reuşitei lui Adi Hora, din minutul 18.

Vor primi vizita liderului seriei
Din păcate, în partea secundă, la cârma partidei au fost tot oaspeţii, care au mai înscris de trei ori, prin Ivaşcu şi Nicola, ultimul reuşind o „dublă”. S-a încheiat 6-1 pentru Informatica Timişoara, care ocupă locul 2 în seria 5, la egalitate de puncte cu liderul Muncitorul Reşiţa, însă are un golaveraj inferior. Autobergamo Under 19 ocupă locul 3, cu trei puncte şi va juca următorul meci  tot pe teren propriu, în faţa Muncitorului Reşiţa, în 6 sau 7 noiembrie.

AUTOBERGAMO UNDER 19 (1)
Savu (cpt.) – Mihalache, Fiţ, Demian, A. Grosu. Au mai jucat: Ivan, Megyesi, Hora. Antrenor: Claudiu Ghiura
INFORMATICA UNDER 19  6 (3)
T. Lungu – Nicola, Nafi, Ivaşcu (cpt.), Voin. Au mai jucat: F. Grosu, Badacod, Târţău, Rafam, Ursu, Arsin. Antrenor: Florin Chiriţescu
Arbitri: Florin Anca – Petre Voica (ambii din Deva)
Au marcat: Hora (18) – Ivaşcu (3, 25), Nafi (4), Voin (8), Nicola (27, 38)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

o zi ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

o zi ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

o zi ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

o zi ago