Ratarea primului obiectiv din actualul sezon de către echipa de futsal Autobergamo Deva, sub comanda antrenorului Nelu Stancea, l-a nemulţumit pe preşedintele grupării devene, Dorin Popa, care a postat recent următorul text pe un site de socializare: ”Trebuie să vorbim şi la înfrângeri! În calitate de preşedinte al acestui club FC Autobergamo, pe care l-am clădit cu multă sudoare şi cu foarte multe sacrificii, îmi cer scuze faţă de deveni pentru aceste ultime înfrângeri şi, indiferent de greutăţile cu care ne confruntăm, nu aceasta este faţa acestui club! În zilele imediat următoare voi face tot ce-mi stă în putere să resuscitez această echipă!” – a scris Dorin Popa.
Drept urmare, a venit şi decizia rezilierii înţelegerii cu antrenorul Nelu Stancea, iar pentru o perioadă scurtă de timp, de pregătirile formaţiei devene se va ocupa Adrian Moţ, cel care a câştigat titlul naţional la ediţia trecută cu echipa U 19 a clubului devean. Primul meci la care echipa se prezintă cu Adrian Moţ pe banca tehnică este programat sâmbătă, la Deva, când Autobergamo primeşte replica formaţiei din Iaşi, fiind practic ultimul joc din campionatul regulat, după care vor urma jocurile din play-off.
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…
În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…