Categories: Sport

Autobergamo a ratat „şefia” clasamentului la „mustaţă”

Ovidiu Mănăstire

Primul meci oficial din 2017 al grupării devene de futsal a fost unul de infarct, nerecomandat cardiacilor. Autobergamo a fost aproape de revenirea în fruntea clasamentului, pe care a pierdut-o cu cinci secunde înainte de final, fiind egalată de United Galaţi. A fost a doua remiză consecutivă cu scorul de 3-3 a trupei alb-vişinii, după meciul de la Odorhei, încheiat cu acelaşi scenariu.

O primă repriză slabă
Cu un succes în derbiul cu United Galaţi, lidera clasamentului, trupa antrenată de Florin Ignat, revenea pe prima poziţie în Liga I, dar alb-vişiniii au făcut o primă repriză slabă. Oboseala internaţionalilor s-a simţit în jocul gazdelor iar gălăţenii au deschis scorul în minutul 7, când Apostol a reluat în plasă din careu, o centrare a lui Cireş. Alb-vişiniii au replicat prin Cristi Matei, şut pe lângă de la un metru, după o pasă a fratelui său, Florin şi o execuţie în forţă a lui Nuno Coco, respinsă de Wellington. Moldoveanu putea face 2-0, dar ex-deveanul a reluat pe lângă poarta goală, după „assistul”  lui Laşcu.

Fraţii Matei, eroii gazdelor
De la cabine, jucătorii gazdă au ieşit mai hotărâţi şi în decurs de un minut au întors rezultatul. Cristi Matei a reuşit o „dublă” din pasele lui Florin Matei, primul gol cu un şut printre picioarele lui Wellington din careu iar cel de-al doilea cu o reluare de la a doua bară. Acelaşi Cristi Matei putea aduce un avantaj decisiv, însă a ratat lovitura de la 10 metri, acordată pentru a şasea greşeală de echipă a oaspeţilor, la un fault asupra lui Florin Matei.

Trădaţi de final
Ultimele cinci minute au fost „incendiare”, cu evenimente cât pentru un meci întreg. Laşcu a ratat singur cu Vlad Iancu, dar peste un minut, Crăciun a adus egalarea cu o reluare din careu la centrarea din corner a lui Burdujel. Devenii au rămas cu un om mai puţin, după eliminarea lui Paulo Ferreira pentru cumul de cartonaşe galbene, dar în inferioritate, Florin Matei a obţinut încă un fault şi a transformat lovitura de la 10 metri acordată. Din păcate, United a egalat cu cinci secunde înaintea finalului, Moldoveanu deviind în plasă un şut al lui Cojoc, într-un moment în care gălăţenii au renunţat la portar. Autobergamo pierde astfel alte două puncte preţioase în lupta pentru prima poziţie la finalul sezonului regulat, şi a căzut pe locul 3 în clasament, cu un meci mai puţin decât noul lider, Informatica Timişoara.

AUTOBERGAMO DEVA 3 (0)
Iancu – C. Matei (cpt.), F. Matei, Obadă, Nuno Coco. Au mai jucat: Tacot, Paulo Ferreira, Ique. Antrenor: Florin Ignat
UNITED GALAŢI 3 (1)
Wellington – Cireş, Moldoveanu, Burdujel, Laşcu. Au mai jucat: Cojoc (cpt.), Apostol, Crăciun, Tudose, Bâgu, Stoian, Popa. Antrenor: David Asandei
Arbitrii: Gabriel Gherman (Bucureşti) – Bogdan Sorescu (Piteşti)
Au marcat: C. Matei (23, 23), F. Matei (38 – lov. de la 10 metri) – Apostol (7), Crăciun (35), Moldoveanu (40)
Cartonaş roşu: Paulo Ferreira (37)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 800

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

3 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

3 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

19 ore ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

o zi ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

2 zile ago