Liderul Ligii I de futsal nu a avut nici o problemă în deplasarea de la Tg. Secuiesc, învingând categoric pe KSE, scor 11-1 (5-0), într-un joc contând pentru etapa a III-a. Toţi cei nouă jucători de câmp aliniaţi de alb-vişinii în Covasna şi-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Toată echipa a marcat
Cu victorii în derby-urile cu Informatica şi City’us, Autobergamo nu avea cum să se împiedice la Târgu Secuiesc, în faţa unei grupări care nu acumulase nici un punct în primele două etape. La pauză, devenii conduceau deja cu 5-0 pentru ca în partea secundă scorul să crească, rezultatul final fiind 11-1, cea mai mare diferenţă înregistrată în acest sezon. „A fost un antrenament bun, în vederea partidei cu Odorheiu Secuiesc de săptămâna viitoare”, a spus antrenorul-jucător al devenilor, Florin Ignat. Pentru alb-vişinii, toţi jucătorii de câmp trecuţi pe foaie au marcat, Nuno Coco şi Obadă reuşind câte o „dublă” iar Al-Ioani, C. Matei, Pînzaru, Paulo Ferreira, Ignat, Tacot şi Drăgoiu, marcând fiecare câte o dată. Pentru gazde a înscris Papp.
Patru deveni, în cantonament cu naţionala
Imediat după partida de la Târgu Secuiesc, patru jucători din lotul lui Autobergamo au plecat spre Cheile Grădiştei, unde echipa naţională a României efectuează un cantonament în perioada 19-23 septembrie. Sub comanda lui Robert Lupu au ajuns Vlad Iancu, Cristi Matei, Adrian Pînzaru şi Paulo Ferreira, tricolorii urmând să joace în această perioadă şi un amical cu echipa de ligă secundă, Celta Braşov. „Ne va fi puţin mai greu la antrenament fără ei, dar ne vom descurca”, a precizat Florin Ignat. Devenii vor juca următorul meci în campionat luni, 26 septembrie, de la ora 18.00, cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc,
pe teren propriu. De asemenea, trupa alb-vişinie aşteaptă să-i sosească actele lui Ique Ribeiro, ultimul transfer al devenilor, brazilianul pregătindu-se de o perioadă cu formaţia antrenată de Florin Ignat.
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…