Categories: Sport

Marius Pistol: „Importante sunt cele trei puncte!”

Ovidiu Mănăstire

Venit la CNS Cetate Deva chiar înainte de începerea campionatului, fundaşul central Marius Pistol (foto) şi-a câştigat rapid locul de titular în centrul defensivei alb-albastre. După ce a înscris în meciul de cupă cu Şoimii Lipova, fundaşul devean a evoluat bine şi în duelul cu Pandurii II, în care a făcut cuplu cu un alt nou venit, Mihai Kereki.

Convins de proiect şi de fratele mai mic
Având în CV echipe precum Inter Sibiu, Unirea Alba Iulia sau Rapid Bucureşti, Marius Pistol constituie unul din cele mai importante transferuri ale devenilor din această vară. Fotbalistul de 29 de ani a venit la CNS Cetate convins de proiectul de aici, dar şi după o discuţie cu fratele său mai mic, Victor, care cu ani în urmă a evoluat la Mureşul Deva. „Am avut o discuţie cu preşedintele Cristi Bobar şi am fost convins de proiectul de aici. Sigur că am discutat şi cu fratele meu, Victor, ştiam ce e la Deva. Pe vremuri, chiar am jucat împotriva lui, pe când el era la Mureşul, iar eu la Unirea Alba Iulia”, a spus Pistol.

„Vom încerca să arătăm un joc mai bun!”
După primul succes din campionat al formaţiei din reşedinţa judeţului, fundaşul devean a afirmat că punctele erau foarte importante pentru moralul echipei. „Sperăm să fie o victorie a descătuşării, era important să luăm cele trei puncte. Veneam şi după un meci de 120 de minute, în Cupa României, care te epuizează. Ştim că nu am făcut un joc reuşit, din punct de vedere al spectacolului, publicul vrea mai mult de la noi, dar vom încerca la următoarea partidă să arătăm mai bine”, a afirmat fundaşul devean.

„Trebuie să fim o familie!”
Referitor la obiectivul echipei, care în acest sezon este promovarea în Liga a II-a, Pistol a afirmat că vorbele mari în acest moment sunt de prisos. „Acum va trebui să vorbim mai mult pe teren pentru că în primele două meciuri nu ne-am prezentat prea bine. Nu putem vorbi acum despre locul 1, va trebui să demonstrăm şi să urcăm de la meci la meci. Eu cred că se vede o schimbare în bine, atât în meciul de Cupa României cât şi în partida cu Pandurii II. Va trebui să fim o familie şi să tragem la aceeaşi căruţă”, a explicat Pistol. În următoarele două partide, devenii vor juca cu Naţional Sebiş şi Performanţa Ighiu, două partide dificile în care se va vedea unde se situează echipa alb-albastră ca valoare. „Sunt două teste foarte importante dar nu decisive, va trebui însă să luăm puncte”, a încheiat jucătorul lui CNS Cetate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

8 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

o zi ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago