Se întâmplă de foarte multe ori să aveţi nevoie să modificaţi anumite imagini din calculator, pornind de la simpla redimensionare…
Larisa Iordache, noua lideră a Lotului Olimpic de gimnastică al României, a fost nominalizată pe lista celor 16 invitaţi de…
Reprezentanţii Sindicatului Liber de la Spitalul General CF Simeria susţin că unitatea riscă să se închidă, în cazul în care…
Poliţistul Adrian Sucilă (foto) a ajuns ieri la serviciu, după o perioadă de peste şase luni, în care a stat…
Spun gurile rele că un edil şef a făcut afacerea vieţii lui, sau aproape de asta, după ce instituţia pe…
Ploaia a băgat comandamentele de iarnă în alertă, pentru că există riscul apariţiei poleiului pe drumurile din localităţile din Valea…
Se spune că aşa cum porneşti în noul an, aşa vor merge lucrurile şi pe parcurs. De aceea, Ioan Grecu…
Şi consilierii locali din comuna Şoimuş au aprobat, ieri, creşterea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05 la sută. Creşterea a…
Locuitorii din comuna Băcia sunt revoltaţi de-a dreptul. Deşi comuna lor a fost prima din judeţ care a beneficiat de…
Ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia, s-a consumat un nou termen într-un dosar care îl are în prim plan…
Ilie Toma (foto) a susţinut examenul pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Casei de Pensii a judeţului Hunedoara. Propus…
Jandarmii hunedoreni au fost solicitaţi, printr-un apel la 112, să vină de urgenţă în cartierul Muzicanţilor din oraşul Geoagiu, cartierul…
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX Petroşani va verifica pentru statele Uniunii Europene articole…
Lucrurile s-ar putea complica şi mai mult în această săptămână pentru echipa de fotbal Jiul Petroşani, când este aşteptată o…
Declarat liber de contract, unul dintre cei mai vânaţi jucători ai Jiului de către marile cluburi din România, Marius Mareş…
Liderul PDL din judeţ, Dorin Gligor (foto), a declarat că până pe 15 februarie, se va face analiza organizaţiei, la…
Giany Simulea (foto), bărbatul care a incendiat un autoturism de lux al fiului primarului municipiului Vulcan, vrea să fie liber.…
Mijlocaşul Răzvan Drăgoescu (foto, 20 de ani), de la Jiul Petroşani şi jucătorul de 17 ani Daniel Grozoni, fost în…
Tenismenii Raluca Ciufrilă, Maria Orban, Giulia Naicu, Valentin Vanţă şi Bogdan Bristan, de la SCM Deva, atacă medaliile puse în…
Regretata Maria Cioncan, prima sportivă legitimată la un club din municipiul Hunedoara care a obţinut o medalie la Jocurile Olimpice,…