Jane Magaon, consilier local PNL Hunedoara Pentru că la ultima şedinţă de consiliu local nu a votat ordinea de zi,…
Ioan Vălean, primarul oraşului Geoagiu Pentru că, deşi nu este membru al USL, i-a acordat tot sprijinul deputatei PSD Natalia…
Peste 200 de mineri de la Paroşeni, care au intrat în subteran la schimbul I, au anunţat, joi dimineaţă, că…
Deputatul Mircia Muntean (foto), fost primar al Devei, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), 4…
Astăzi, deputatul PSD Natalia Intotero (foto) îşi deschide un cabinet parlamentar în oraşul Geoagiu. Sediul cabinetului se află în incinta…
Absolvenţii de liceu care au luat examenul de bacalaureat cu 10 vor fi răsplătiţi cu câte 3.000 de lei, în…
Primăria Orăştie a finalizat recent lucrările de modernizare la Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus”.
Vorbesc gurile rele că o doctoriţă, care se ocupă cu documentele necesare pensionării, a trecut în faza în care s-a…
Şedinţa de Consiliu Local de ieri, de la Hunedoara, a fost blocată în chiar primele minute de votul negativ dat…
Şase instituţii de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul universitar 2013-2014,…
Ieri, am reuşit să întâlnim echipa de la Travel Channel la lucru, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, acolo unde aceasta…
Un parc de panouri fotovoltaice este pe cale să fie pus în funcţiune în comuna Ghelari.
Ieri dimineaţă, poliţiştii au oprit o maşină în trafic, iar conducătorul acesteia s-a dovedit a fi un contrabandist de ţigări.…
Plutonierul Claudiu Pălimariu (foto), de la Detaşamentul de Pompieri Orăştie, deşi se afla în timpul său liber, nu a putut…
Am văzut, cu satisfacţie, cum se deschid lucruri bune şi în judeţul Hunedoara, prea mult încremenit în cenuşiu şi rugină.…
Echipa Aurul Brad, câştigătoarea etapei judeţene a Cupei României, a realizat una dintre surprizele turului I a etapei naţionale şi…
Micuţul şahist Dragoş - Nicholas Vişănescu (6 ani), fratele multiplei campioane Daria Vişănescu, a demonstrat la „Trofeul Cetăţii” desfăşurat la…
Fostul viceprimar al comunei Densuş, Traian Bugari, a fost ales pe postul de primar, la alegerile locale parţiale organizate în…
FC Hunedoara a început cu dreptul seria meciurilor amicale din această vară, câştigând cu scorul de 7-1 (4-1) partida disputată…
Primăria municipiului Deva a realizat un studiu de oportunitate privind modalitatea de plată pentru parcări. Asta, după ce Consiliul Local…