Avocatul Poporului va acorda asistenţă juridică hunedorenilor la sediul prefecturii judeţului. Astfel, primele audienţe se vor desfăşura vineri, 16 decembrie 2011, începând cu ora 10.00 şi ele vor continua, cu regularitate, şi în viitor. Prefectul de Hunedoara a insistat pentru ca audienţele să se poată desfăşura la Deva, astfel încât locuitorii judeţului nostru să poată beneficia de asistenţa juridică a instituţiei respective. (S. Popa)
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…
View Comments
Este foarte bine ,asa vom putea sa reclamam si noi pe functionarii publici de la stat care au incalcat legea cu buna stiinta ,deveniind interlopi cu legitimatie de la stat .
cand vine in audienta avocatul poprului la petrosani