Categories: Sport

Au þintit toate medaliile de aur

Ciprian Marinuţ

Arcaşii de la SCM Deva au cucerit toate cele şapte medalii de aur puse în joc, două medalii de argint şi au stabilit trei noi recorduri ale României la Campionatul Naţional Outdoor (în aer liber) al seniorilor, desfăşurat la finalul săptămânii, la Iaşi.

Maximum posibil
Sportivii antrenaţi de Viorel Hăbian la Aninoasa şi legitimaţi la SCM Deva au fost din nou cei mai buni din ţară. Arcaşii hunedoreni au dominat autoritar proba de arc olimpic, în care şi-au trecut în cont cinci medalii de aur şi două de argint şi au stabilit un nou record naţional.
Titlul de campion al României la individual masculin a fost obţinut de Răzvan Marcu, iar pe locul secund s-a situat colegul său, Călin Daniel. Istoria s-a repetat şi la individual feminin, unde pe primul loc s-a poziţionat Luminiţa Boroş, iar medalia de argint i-a revenit experimentatei Simona Băncilă. Triumful arcaşilor de la SCM Deva a fost total şi în competiţiile pe echipe. Răzvan Marcu, Călin Daniel şi Viorel Hăbian au avut cel mai mare punctaj din competiţia masculină, Luminiţa Boroş, Simona Băncilă şi Fibia Vânătoru şi-au adjudecat prima poziţie la feminin, iar la echipe mixte, veteranii Simona Băncilă şi Viorel Hăbian au cucerit aurul şi au stabilit un nou record naţional.

Şi Puşcă a ochit două medalii şi două recorduri
Sportivii de la SCM Deva au concurat cu succes şi în proba de arc compound (n.r.-arc cu dispozitive speciale de ochire). Gigi Puşcă s-a situat pe primul loc la individual masculin, la fel ca şi la multe alte ediţii anterioare ale Campionatelor Naţionale. În competiţia pe echipe, Gigi Puşcă, Radu Rădoi şi Mugur Nicu au fost cei mai buni, iar SCM Deva a cucerit medaliile de aur. În plus, Gigi Puşcă a stabilit şi două noi recorduri naţionale în proba de 2×50 de metri şi în cea de cinci serii a câte trei săgeţi.
Prin aceste rezultate excelente, SCM Deva s-a situat pe locul întâi în clasamentul general pe medalii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

20 de ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

20 de ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago