Natalia Bumbac
Trei tineri, care au terorizat mai mulţi locuitori ai municipiului Hunedoara, spărgându-le geamurile la case, au fost prinşi de poliţişti. Din teribilism, adolescenţii cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani au distrus geamurile la 15 imobile, aruncând în ele cu pietre.
Casele au fost alese aleatoriu în diferite zone ale municipiului, iar prejudiciul pe care l-au cauzat este de aproximativ 3.000 de lei. Din datele IPJ Hunedoara, cei trei huligani au acţionat pe timp de noapte, în cursul lunilor octombrie – noiembrie 2016, folosind pentru deplasare două autoturisme conduse de tânărul în vârstă de 19 ani, ambele maşini aparţinând părinţilor acestuia. Întrebaţi de oamenii legii de ce au spart geamurile la cele 15 case, tinerii au spus că au făcut aceste lucruri fără a avea un motiv anume.
După ce au fost reţinuţi 24 de ore de poliţişti, tinerii au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, procurorii dispunând punerea lor sub control judiciar. Aceştia vor fi cercetaţi pentru ameninţare, distrugere, complicitate la distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora.
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…