Categories: Actualitate

Teribilist beat şi fără permis a făcut trei victime

Atât inconştientul care a produs accidentul, cât şi alţi doi tineri au fost răniţi în urma evenimentului rutier produs în Hunedoara.

Poliţiştii a stabilit că autoturismul implicat în accident a fost condus de un tânăr de 21 de ani, din Hunedoara, care nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar într-o curbă a ieşit de pe drum şi a lovit gardul împrejmuitor al unui imobil. ”În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a doi pasageri din autoturism, în vârstă de 15 şi de 18 ani, ambii din Hunedoara. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,45 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul nici nu posedă permis de conducere”, potrivit IPJ Hunedoara. Teribilistul este cercetat penal pentru conducere fără permis, în stare de ebrietate şi vătămare corporală. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago