Patru hunedoreni, cu vârste cuprinse între 31 şi 72 de ani, au tăiat ilegal 211 arbori din 2008 până în 2011, atât de pe proprietatea lor, cât şi a altora. Cei patru s-au ales cu dosar penal, iar valoarea prejudiciului va fi stabilită de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Timişoara. Cei patru au fost descoperiţi de poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii tăierilor ilegale şi a furturilor de lemn. (A. Nedelcoff)
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…
De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…
“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.