Categories: ActualitateFlash

Au intrat peste el în casă, l-au bătut, l-au jefuit şi i-au răpit iubita: Atac în noapte, ca-n filmele cu mafioţi

Maximilian Gânju

Un doljean a trăit clipe de groază după ce au intrat peste el în casă mai mulţi indivizi. Bărbatul a fost bătut, sechestrat şi jefuit, iar prietena lui răpită de indivizi. Poliţiştii au reuşit să dea de urma agresorilor şi să-i aresteze.
Incidentul deosebit de grav a băgat în alertă imediat poliţiştii hunedoreni. Astfel, la aproape 24 de ore de la faptă, suspecţii, şapte persoane la număr, erau săltaţi de oamenii legii. Totul s-a petrecut în comuna Hărău, acasă la o tânără cu care doljeanul, în vârstă de 25 de ani, avea o relaţie. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce doljeanul şi iubita sa dormeau, au intrat peste ei în casă mai mulţi indivizi. Tânărul le-a spus poliţiştilor că a fost lovit şi jefuit de 950 de euro, iar apoi sechestrat în casa iubitei sale până în dimineaţa zilei.
„După comiterea faptelor, unul dintre agresori, identificat de poliţişti ca fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Şoimuş (fostul prieten al tinerei în locuinţa căreia a avut loc agresiunea) împreună cu cei şase însoţitori, au părăsit imobilul, obligând-o şi pe tânără să îi însoţească“, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Bărbatul din Dolj le-a mai spus anchetatorilor că agresorii – cinci tineri şi două tinere – dar şi prietena sa au plecat cu o maşină, într-o direcţie necunoscută. Poliţiştii din Şoimuş au reuşit să dea de urma suspecţilor şi să-i reţină în seara aceleiaşi zile. Agresorii au fost găsiţi pe raza municipiului Aiud, la locuinţa unuia dintre cei cinci. Totodată, poliţiştii au eliberat-o şi pe tânăra de 20 de ani, din comuna Hărău, pe care cei în cauză au constrâns-o să îi însoţească la Aiud. Acţiunea a beneficiat de sprijinul I.P.J. Alba, mai exact a Poliţiei oraşului Aiud.
Şase dintre agresori au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al şaptelea încă este căutat de poliţişti, deoarece a reuşit să dispară. Indivizii sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat şi distrugere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

11 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

11 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

11 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

11 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

11 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

11 ore ago