Categories: Sport

Au intrat în mare pentru medalii

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de la CSS Hunedoara au început pregătirea pentru sezonul competiţional de toamnă-iarnă cu un cantonament pe litoral, la Costineşti. Primele curse pentru medalii vor fi în luna octombrie, la două concursuri internaţionale, care se vor desfăşura la Reşiţa şi în Ungaria.
Multă muncă, puţină distracţie
În vreme ce alţi copii de vârsta lor se bucurau de ultimele zile de vacanţă, înotătorii de la CSS Hunedoara au dat startul pregătirilor. Un număr de 45 de sportivi din grupele de performanţă şi de avansaţi, cu vârste între 10 şi 18 ani, şi cei trei antrenori ai secţiei de înot, Anca Băjan, Zeno Giurasa şi Dan Ardelean, au fost într-un stagiu de pregătire pe litoral, în perioada 5-14 septembrie. Cantonamentul a fost oferit de club ca răsplată pentru performanţele excelente din sezonul de primăvară-vară şi a îmbinat pregătirea dură, cu momentele de relaxare. „Au participat toţi sportivii medaliaţi la competiţiile din acest an, dar şi cei de perspectivă. Regimul de pregătire a fost unul destul de spartan, întrucât s-au efectuat câte două antrenamente tari pe zi, de la orele 7.00 la 9.00 şi de la 17.00 la 19.00. Veniţi din vacanţă, cu ceva kilograme în plus şi cu obşnuinţa de a dormi mai mult dimineaţa, unii sportivi s-au adaptat greu cerinţelor. Nimeni nu s-a plâns însă de nimic, ci au strâns din dinţi şi au executat ce li s-a cerut, pentru că toţi sunt conştienţi că munca grea la antrenamente e condiţia de bază a performanţei. Totuşi, cei mai mari s-au cam supărat, când li s-a impus ca stingerea să fie devreme şi că nu au fost lăsaţi la discotecă. Le-am permis să se bucure puţin şi de statutul de turişti şi au fost şi momente de relaxare”, a spus antrenoarea Anca Băjan.
Nevoie de bani pentru competiţii
Pregătirea demarată la Costineşti a continuat în Bazinul de la Hunedoara, odată cu începerea şcolii, întrucât înotătorii hunedoreni au în program numeroase competiţii pe acest final de an. Primele două întreceri vor fi cu participare internaţională, iar medaliile naţionale cucerite în primăvară-vară obligă la obţinerea de noi performanţe şi la aceste întreceri. „Va fi o competiţie internaţională la Reşiţa şi Cupa Arena în Ungaria, concurs foarte bine cotat şi foarte puternic, în care la start se vor afla sportivi din 20-30 de ţări. Ne dorim foarte mult să mergem în Ungaria, întrucât sportivii noştri ar avea şansa să concureze împotriva unor campioni continentali, însă avem nevoie de o sponsorizare. Clubul ne va asigura transportul, dar cheltuielile cu cazarea şi masa ar trebui suportate de sportivi. Din păcate, nu toţi îşi permit astfel de cheltuieli, aşa că ne-ar fi de ajutor un sprijin financiar”, a spus antrenoarea Anca Băjan.
Secţia de înot a CSS Hunedoara este cea mai performantă dintre toate secţiile clubului şi una dintre cele mai puternice din România.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

o zi ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago