Din cauza gerului, mai mulţi locuitori ai judeţului au rămas fără apă, după ce branşamentele din subsolurile caselor au îngheţat. Reprezentanţii ApaProd au primit numeroase astfel de sesizări în ultima perioadă, însă dezgheţarea ţevilor poate fi făcută doar în cazul în care acestea au fost corect instalate.
„Este vorba, în general, despre consumatori care stau la case, unde fie le îngheaţă ţevile în căminul cu apometre, fie le îngheaţă instalaţia de sub pământ. În cazul ţevilor din cămine, dezgheţarea poate fi făcută cu ajutorul unui dispozitiv special care degajă căldură, dar, dacă au instalaţia îngheţată sub pământ, nu avem cum să o dezgheţăm, iar vina e a consumatorului, că nu a respectat normele tehnice, potrivit cărora adâncimea prevăzută pentru îngroparea ţevilor este de 80 – 100 centimetri”, a declarat Bogdan Leucuţa, asistent relaţii publice şi comunicare în cadrul SC ApaProd SA. Acesta a mai precizat că majoritatea sesizărilor vin de la consumatori din Hunedoara, de pe străzile Carpaţi, Buituri, Popa Şapcă, Ştefan cel Mare sau Rotarilor, dar şi de la consumatori din Deva, Călan şi alte localităţi din aria de operare.
„Putem vorbi de câteva zeci de sesizări primite în ultima săptămână din toată aria de operare, respectiv din Deva, Hunedoara, Simeria, Călan, Haţeg, Brad, Geoagiu şi Certej. Aproximativ două treimi din totalul acestora sunt venite de la consumatori care locuiesc la bloc, iar restul, de la cei care stau la case. Îi sfătuim pe oameni să acopere căminele în care sunt apometrele, să îngroape instalaţiile la adâncimi corespunzătoare şi să îşi izoleze ţevile cu vată de sticlă”, a adăugat Bogdan Leucuţa.
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan este pe cale să se alăture localităților din România care impun,…
Scandal într-o regiune de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefăcătorul. Gurile…
Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru detectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…
Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…
Sunt vizate inclusiv furtul de arbori, falsificarea documentelor şi diferenţele între stocurile fizice de materiale…