Categories: Sport

Succes scăpat printre degete


Fosta campioană naţională Inter Petrila a remizat, scor 4-4, la puncte, cu nou-promovata CS Vlădeni Plus, într-un meci contând pentru prima etapă a returului Diviziei Naţionale masculine de popice, disputat la arena CFR Iaşi. Gruparea din Valea Jiului, pregătită de Marcel Dobrică (foto), a condus la un moment dat cu 4-0 la puncte de meci şi avea şi un plus de 68 popice doborâte. Din păcate, în ultimul schimb, antrenorul-jucător Costică Ciurdea de la CS Vlădeni a întors practic soarta jocului, în faţa juniorilor petrileni Dorin Vârtei şi Răzvan Botyen, care au evoluat modest. Cu un surplus per total de 92 popice doborâte, echipa din Vlădeni a cucerit alte două puncte de meci şi astfel, scorul final a fost de 4-4. „Sunt puţin supărat, pentru că am avut partida în mână, dar nu ne-am concentrat suficient, pe final”, a declarat antrenorul Marcel Dobrică.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago