Categories: Actualitate

Au început defrişările în Parâng

Maximilian Gânju

Proiectul privind dezvoltarea domeniului schiabil în Staţiunea Parâng a demarat efectiv de ieri, cu primele lucrări. Municipalitatea Petroşani a solicitat reprezentanţilor Romsilva să-i permită defrişarea unei suprafeţe din zona montană unde vor fi efectuate lucrări de lărgire a pârtiilor. În prima fază, s-a făcut marcarea arborilor care vor fi tăiaţi şi doar de pe suprafeţele de teren aflate în subordinea municipalităţii.

„Proiectul privind construcţia telegondolei continuă aşa cum s-a prognozat. Chiar astăzi, au urcat reprezentanţii Ocolului Silvic, pentru a marca lemnul ce se va defrişa. Nu este vorba de defrişarea a 60 de hectare de pădure, ci doar a unei suprafeţe mici, aflată în proprietatea Consiliului Local Petroşani, pentru a se putea lucra la extinderea unei pârtii”, a declarat, Lucian Dragomir, directorul SADPP din cadrul Primăriei Petroşani.
Lemnul rezultat din defrişare ar urma să ajungă contra cost la cabanele din Parâng şi la familiile din cartierul Colonie, o zonă săracă a municipiului, unde oamenii folosesc pentru a se încălzi lemne şi cărbuni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Inceputul sfarsitului...
    De acum,si asa putinii turisti vor vedea muntele in 2 ore si apoi la drum.