Poliţia municipiului Vulcan a fost anunţată de către reprezentanţii S.E. Paroşeni, că două persoane neidentificate au intrat noaptea în curtea societăţii, au forţat sistemul de închidere cu lacăt al unei magazii de materiale şi au furat cabluri electrice din cupru, în valoare de 7.000 de lei.
La faţa locului a ajuns în cel mai scurt timp o patrulă de poliţie, iar în apropierea S.E. Paroşeni, pe un drum lateral, poliţiştii au identificat un autoturism în care se aflau doi tineri din Vulcan, de 23 şi 26 de ani. De asemenea, în urma cercetărilor, oamenii legii au reuşit recuperarea integrală a prejudiciului şi restituirea acestuia către partea vătămată, deşi cei doi tineri au aruncat cablurile în Râul Jiu, în intenţia de a acoperi furtul. Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de tânărul de 26 de ani, care urmează a fi prezentat Parchetului de lângă Judecătoria Petroşani, cu o propunere de arestare preventivă, cercetările continuând, totodată, şi faţă de celălalt tânăr aflat în stare de libertate. (A. Clej)
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…
Un bărbat a scăpat definitiv de dosarul penal în care era cercetat pentru efectuare de…