Categories: Eveniment

Au furat „en gros“

Cristina Ghenea

O firmă din Vulcan a fost păgubită de peste 30.000 de euro, după ce hoţii au cărat tot ce au putut dintr-un depozit al acesteia. Chiar dacă hala era păzită, mai multe aparate electrotehnice şi utilaje grele s-au făcut nevăzute.

Este vorba despre depozitul societăţii private, aflat în curtea fostei Uzine Electrice Vulcan, din cartierul Colonia de Jos. În această hală, administratorul firmei a depozitat aparate electrotehnice, utilaje, dar şi două pupitre de teleschi echipate complet. Toate acestea au dispărut şi, în plus, hoţii au pus mâna şi pe motorul şi piesele principale de la o centrală termică Viessmann de 235 KW, în valoare de 18.000 de euro şi de la o aerotermă în valoare de 15.000 de euro.

 

De sub ochii paznicului
Furtul a fost constatat de către administratorul societăţii păgubite, deoarece paznicul n-a simţit nimic. Asta, deşi, cabina în care stătea omul de pază se afla la circa 10-15 metri de intrarea în depozit. „S-a intrat prin efracţie, prin spargerea unui zid de lângă tocul unei uşi de fier şi s-au tăiat firele electrice de alimentare a sistemului de alarmă. Aceste manopere, cât şi demontarea şi transportarea bunurilor furate, presupuneau timp şi zgomot. Continuăm investigaţiile şi luăm în calcul şi posibilitatea de a fi implicaţi paznicii şi, de asemenea, faptul că furtul s-a desfăşurat într-o perioadă mai îndelungată, şi nu doar pe parcursul unei singure nopţi”, a declarat comisarul şef Toma Mihu, şeful Poliţiei municipiului Vulcan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

11 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

11 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

11 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

11 ore ago