Categories: ActualitateEveniment

Au fost finalizate lucrările de modernizare a Telecabinei de la Cetatea Devei!

Vineri, 22 decembrie 2023, a început procedura de recepție la finalizarea lucrărilor obiectivului de investiție „Modernizare ascensor înclinat, acces Cetate Deva”.

 

„Noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane. Investiția  a presupus: modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații (plecare și sosire), amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii la standardele și normativele în vigoare.

În zona de așteptare au fost montate bănci, coșuri de gunoi, a fost realizat iluminatul exterior cu led, au fost plantați copaci ornamentali și rondouri pentru flori. De asemenea, a fost iluminat arhitectural grupul statuar al gimnastelor”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

O noutate este faptul că, vizitatorii monumentului istoric vor putea să-și cumpere bilete pentru telecabină folosind un sistem de e-ticketing.

 

Această investiție face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce privește promovarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural precum și dezvoltarea activităților economice din domeniul turismului.

 

Valoarea totală la finalizarea investiției (cu TVA) este de peste 4 milioane de euro.

Reamintim că vechea telecabină a fost pusă în funcțiune în anul 2005 și avea o capacitate de 16 locuri. Instalația și echipamentele erau  depășite din punct de vedere al sistemelor funcționale iar telecabina nu mai făcea față afluxului mare de turiști.

 

Noua telecabină cu capacitate aproape dublă va respecta toate cerințele obligatorii conform normelor și standardelor în vigoare și va crește siguranța de transport pentru cei care vizitează monumentul istoric. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago