Categories: ActualitateEveniment

Au fost finalizate lucrările de modernizare a Telecabinei de la Cetatea Devei!

Vineri, 22 decembrie 2023, a început procedura de recepție la finalizarea lucrărilor obiectivului de investiție „Modernizare ascensor înclinat, acces Cetate Deva”.

 

„Noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane. Investiția  a presupus: modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații (plecare și sosire), amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii la standardele și normativele în vigoare.

În zona de așteptare au fost montate bănci, coșuri de gunoi, a fost realizat iluminatul exterior cu led, au fost plantați copaci ornamentali și rondouri pentru flori. De asemenea, a fost iluminat arhitectural grupul statuar al gimnastelor”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

O noutate este faptul că, vizitatorii monumentului istoric vor putea să-și cumpere bilete pentru telecabină folosind un sistem de e-ticketing.

 

Această investiție face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce privește promovarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural precum și dezvoltarea activităților economice din domeniul turismului.

 

Valoarea totală la finalizarea investiției (cu TVA) este de peste 4 milioane de euro.

Reamintim că vechea telecabină a fost pusă în funcțiune în anul 2005 și avea o capacitate de 16 locuri. Instalația și echipamentele erau  depășite din punct de vedere al sistemelor funcționale iar telecabina nu mai făcea față afluxului mare de turiști.

 

Noua telecabină cu capacitate aproape dublă va respecta toate cerințele obligatorii conform normelor și standardelor în vigoare și va crește siguranța de transport pentru cei care vizitează monumentul istoric. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

7 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

7 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

9 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

o zi ago